Istoria scrisului – de la picturi rupestre la prescurtari
Pentru ca 6 septembrie este Ziua internationala a cititului de carti va prezentam o foarte scurta istorie a scrisului.
Cei carora le place aceasta activitate nu au nevoie de o data anume pentru a celebra obiectul pasiunii lor. Sa citesti este usor, trebuie doar sa iti doresti, dar oare vedem dincolo de acele cuvinte tiparite?
O carte a fost scrisa, corectata, poate au fost modificate paragrafe sau pagini intregi, in spatele ei fiind foarte multa munca. Cea care sta la baza crearii unei carti este imaginatia. Ii urmeaza scrisul, faptul fizic fara de care informatiile nu pot fi transmise mai departe. Dar cum a aparut, de fapt, scrisul? Care este povestea sa?
Scrisul nu exista dintotdeauna si nimeni nu s-a nascut invatat. De fapt, este vorba despre o evolutie extraordinara, de la desene rupestre, de la simboluri simple, pana la o multitudine de alfabete, cu litere care mai de care mai complexe. Primele moduri de transmitere a informatiilor dateaza de undeva din epoca de piatra, cand oamenii pesterilor faceau diverse desene pe pereti.
Scrisul propriu-zis a debutat cu pictogramele, nu cele pe care le cunoastem in ziua de azi din domeniul IT, ci simboluri pe care sumerienii le foloseau initial pentru informatii din agricultura sau astronomie. Acestia erau o civilizatie relativ dezvoltata, iar prima biblioteca dateaza de undeva din anul 3200 I.Hr., fiind constituita din placute din argila.
Undeva In jurul anului 3000 I.Hr. existau atat scrierile cuneiforme, cat si cele hieroglifice. Ca si alfabete, se foloseau cel cuneiform si cel linear fenician. Se presupune ca cel de-al doilea a reprezentat baza pentru alfabetele ulterioare – latin, arab, grec, chirilic si ebraic.
Fenicienii scriau pe tablite de calcar sau papirusuri, pe orizontala, de la dreapta la stanga. Alfabetul grecesc are multe similitudini cu cel fenician: ordinea literelor, forma vocalelor si a literelor in general. Alfabetul latin ii urmeaza, fiind mai usor decat cel grecesc prin prisma numarului mai mic de consoane.
Pana In secolul 5 d.Hr., scrierea se realiza cu ajutorul majusculelor. Ulterior au aparut si literele mici. De la matasea chinezeasca, papirusuri si pergamente, in secolul 3 d.Hr., scrisul a inceput sa se faca pe hartie.
Instrumente de scris moderne
Pe la anul 800 a aparut scrierea gotica, diversificandu-se si instrumentele de scris. De la calamusul de trestie, penele de gasca sau stiloul de os sau metal, pana la creionul de plumb sau alte metale pretioase si penita din fier, acestea au avut o evolutie rapida.
Oamenii au cautat mereu sa simplifice scrisul, astfel aparand tiparul. Astfel s-a inceput revolutia cunoasterii si a raspandirii informatiei mult mai usor. O data cu progresul tehnologiei, oamenii au inceput sa imparta scrierile in cele publice si in cele secrete. Metode de lucru, retete sau tactici de razboi, nimic nu trebuia sa paraseasca zona fara aprobare.
Tocmai de aceea au aparut diverse metode de securizare, de la cerneala invizibila pana la hartia cu fibre, evolutia fiind una rapida si competitiva. Scrisul a ramas insa baza transmiterii informatiilor, indiferent de suport si de instrument.