Laborator analize Ceprohart – acreditat RENAR
Un laborator analize special pentru activitatea noastra este laboratorul de incercari fizico-mecanice.
In cadrul companiei Ceprohart SA functioneaza mai multe laboratoare in care se pot desfasura aplicatii sau se pot efectua incercari asupra celulozelor, hartiilor si cartoanelor. Unul dintre acestea este Laboratorul de Incercari Fizico-Mecanice, acreditat RENAR SR EN ISO CEI 17025:2005 inca din anul 2002.
Aceasta acreditare ofera garantia calitatii si profesionalismului cu care echipa desemnata trateaza orice problema. Aceasta echipa este impartiala, obiectiva, axata doar pe rezultate, si garanteaza acuratetea serviciilor oferite.
Faptul ca Laboratorul de Incercari Fizico-Mecanice este acreditat RENAR demonstreaza faptul ca acesta lucreaza pe baza unui sistem al calitatii si se ridica la inaltimea standardelor nationale, europene si internationale. Rapoartele de incercare sunt emise cu sigla RENAR si sunt recunoscute la nivel national si international.
Compania poate astfel sa se implice in solutionarea litigiilor la nivel juridic prin oferirea expertizei in domeniile de competenta sau sa ofere consultanta prin efectuarea incercarilor, interpretand rezultatele pentru diverse produse papetare.
Acest laborator analize este dotat cu urmatoarele echipamente:
- Spectrofotometru pentru determinarea proprietatilor optice
- Sistem de testare caracteristici de rezistenta
- Aparat pentru determinarea capacitatii de absorbtie a apei
- Aparat pentru determinarea rezistentei la plesnire
- Aparat pentru determinarea permeabilitatii la aer
- Aparat pentru determinarea rezistentei la sfasiere
- Aparat pentru determinarea netezimii hartiei
- Micrometru
- Aparat pentru determinarea rezistentei la indoire a hartiei
- Microscop
Cum se masoara diverse caracteristici ale produselor papetare?
Proprietatile optice ale hartiei sunt reprezentate de opacitate si gradul de alb. Acestea pot fi determinate cu ajutorul aparatului L&W Elrepho. Opacitatea este inversul transparentei, reprezentand raportul dintre factorul de reflectanta fata de un suport negru şi reflectanta intrinseca. Gradul de alb reprezinta reflectanta intrinseca masurata la o lungime de unda 457 nm, al unui strat de produs destul de gros pentru a fi opac.
Caracteristicile de rezistenta la tractiune ale produselor papetare sunt date de lungimea si sarcina de rupere. Acestea se determina pe directie longitudinala si reprezinta forta, respectiv lungimea la care o epruvetă de o latime determinata, suspendata la unul din capete, se rupe sub propria sa masa.
Absorbtia de apa reprezinta masa de apa absorbita de 1 m² de hartie, intr-un interval de timp stabilit si in anumite conditii. Aceasta se determina cu ajutorul aparatului Cobb.
Rezistenta la plesnire reprezinta presiunea maxima suportata de o epruveta pe plan perpedicular, repartizata uniform, in conditiile de incercare date. Aceasta se determina cu ajutorul aparatului de tip Frank.
Permeabilitatea la aer reprezinta debitul de aer care traverseaza unitatea de suprafata sub o unitate de diferenta de presiune in conditiile stabilite. Aceasta se determina cu ajutorul aparatului Gurley.
Rezistenta la sfasiere reprezinta forta medie necesara pentru a continua sfasierea intr-o singura foaie printr-o taietura initiala si se masoara cu ajutorul aparatului Elmendorf.
Netezimea se exprima in secunde si reprezinta timpul necesar pentru a aspira o cantitate de aer la presiune atmosferica, intre suprafata epruvetei si un plan in forma de inel, la o anumita diferenta de presiune. Aceasta se masoara cu ajutorul aparatului Bekk.
Micrometrul este aparatul ce determina grosimea (distanta dintre cele doua fete ale produsului papetar).
Rezistenta la indoire a produselor papetare reprezinta numarul mediu la indoiri la care rezista acestea. Se determina cu ajutorul unui aparat special, care indoaie epruveta intr-un sens si apoi in celalalt, in jurul aceleiasi axe.
Microscopul este un instrument optic ce ajuta la redarea unei imagini marite a unui obiect. Sistemul de lentile profesional, softul dedicat si camera digitala atasata ajuta la:
- determinarea compozitiei fibroase a produselor papetare,
- la caracterizarea dimensionala a fibrelor,
- la identificari ale fibrelor,
- proportii etc.
Acest laborator analize – Laboratorul de Incercari Fizico-Mecanice reprezinta un motiv de mandrie pentru Ceprohart, intrucat acreditarea din partea RENAR a adus o garantie a serviciilor oferite si clienti multumiti. Personalul este dedicat, se implica 100% in solutionarea fiecarei comenzi primite, iar rezultatele sunt pe masura!
Leave a Comment